Cristi Tănase și-a stabilit obiectivele. Vrea să câștige primul titlu cu roș-albaștrii, la primul său sezon în tricoul echipe bucureștene, apoi o calificare alături de națională la CE din 2012. Deși a fost fluierat la ultimul meci din Ghencea, piteșteanul speră ca suporterii să revină la sentimente mai bune față de întreaga echipă, la capătul unui joc bun cu Iașiul.
„Știu că fanii au așteptări mari de la mine și nu vreau să-i mai dezămăgesc. Îmi doresc să joc bine în meciul de luni cu Poli Iași, echipa să învingă, iar la final spectatorii să ne aplaude pe toți. Trebuie să muncim mai mult. Avem un lot bun, avem antrenor bun, totul depinde de noi. Cred că primele cinci echipe au aceleași șanse să câștige titlul. Mi-e greu să nominalizez una anume„, a declarat Cristi Tănase, pentru Adevărul.
Decarul Stelei a evitat să dea un răspuns clar, ce preferă mai mult în viitorul apropiat, titlul cu roș-albaștri sau o calificare la CE din 2012. „Le vreau pe amândouă, dar normal că-mi doresc mai întâi să devin campion cu Steaua„, a spus Tănase.
Piteșteanul a dezvăluit și care a fost cel mai greu moment din acest sezon pentru el. „Accidentarea din debutul campionatului, când am suferit o ruptură musculară care m-a ținut destul de mult timp departe de gazon. A fost un an mai ghinionist, pentru că a venit apoi și operația la măsea, dar sper că am scăpat de toate aceste ghinioane„, a încheiat stelistul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER